Altfel de șnițel – așa cum n-ai mai mâncat

snitele-de-pui-cu-sos-de-miere-si-usturoi-580x400
Te-ai plictisit de obișnuitele șnițele și ai vrea să le încerci și altfel? Îți recomandăm șnițelele de pui cu sos de roșii. pe lângă faptul că îți încântă pupilele gustative,  se fac și foarte ușor.
Ingrediente:
– patru bucăți de piept de pui dezosat, fără piele;
– 50 grame faină alba,
– o linguriță amestec ierburi de Provence;
– o linguriță de coajă rasă de lămâie;
– două ouă;
– 100 grame migdale măcinate;
– două linguri cu parmezan ras;
– două linguri ulei de măsline;
– o conservă de roșii (400 de grame);
– doi căței de usturoi,
– sare, piper, chimen.
Cum se preparară:
Carnea se taie bucăți potrivite și se bate ca pentru șnițele.  Se condimentează cu sare, piper si chimen. Făina se amestecă cu ierburile de Provence și coaja de lămâie. Într-un  vas se amestecă ouăle, iar în alt vas se amestecă migdalele cu parmezanul.
Bucățile de carne se dau prin faina, apoi prin ou și în final prin migdale și parmezan. Carnea se pune în tigaie, în uleiul încins și se prăjește timp de 8-10 minute, pe ambele părți, cât să fie făcută bine.
Se scurg roșiile și se amestecă cu mixerul împreuna cu usturoiul  și uleiul de măsline. Dressingul obținut se condimentează cu sare, piper și se toarnă peste fiecare șnițel.
Se tapetează un platou cu frunze de salată și se pun șnițelele peste acestea.
Sursa:www.dietetik.ro
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *